Acasa » Tehnologii » Ce mare inginerie! › Ce este fizica?
Ce este fizica?
03 Septembrie 2021, 18:38 | Rombadconstruct | Ce mare inginerie!
Fizica este o stiinta a naturii. Ea studiaza o categorie distincta de fenomene din natura, numite fenomene fizice. Insasi denumirea de "fizica" deriva de la cuvantul grecesc "fizis", care inseamna natura. Fizica a aparut si s-a dezvoltat atat din nevoia de a rezolva diferite probleme, izvorate din viata si activitatea practica a oamenilor, cat si din dorinta de cunoastere, proprie fiintei umane. Primele studii si descoperiri au fost facute in antichitate (electrizarea corpurilor prin frecare, reflexia si legile reflexiei luminii etc.).
Daca iarna ati adus in casa o bucata de gheata si ati pus-o intr-un vas, dupa un timp bucata de gheata s-a transformat intr-o anumita cantitate de apa. Daca ati incalzit apa din vas, ati observat desigur ca dupa un anumit timp apa a inceput sa fiarba, iar daca ati continuat incalzirea, in cele din urma, in vas v-a ramas foarte putina apa. De ce s-a topit gheata? Unde a disparut apa din vas?
Daca incalziti o bucata de sarma subtire din fier intr-un cuptor sau la o sursa de caldura cu temperatura ridicata, aceasta capata mai intai o culoare rosie si apoi o culoare rosu spre alb (bara devine incandescenta). Bara incalzita devine moale si poate fi usor adusa la orice forma. De ce bara incalzita s-a colorat? Ce face ca bara sa devina mai moale?
De multe ori, vara, ati constatat cum norii de furtuna sunt brazdati de fulgere urmate de tunete puternice. Stiti ca anumiti nori aduc ploaia si ca uneori dupa ploaie apare curcubeul, acel arc de lumina, frumos colorat, aruncat pe cer. Ce sunt si cum se formeaza fulgerele? Ce este tunetul? Cum se formeaza picaturile de ploaie? Cum se misca picaturile de ploaie pana ajung pe pamant? Ce este curcubeul?
Oamenii cunosc de multa vreme miscarea planetelor in jurul Soarelui si miscarea Lunii, satelitul natural al Pamantului. De mult timp s-au construit si lansat sateliti artificiali ai Pamantului. Cum se misca un satelit artificial, care poate inconjura Pamantul de multe ori fara sa fie actionat de un motor? Cum se poate lansa un satelit?
Fizica ofera posibilitatea de a afla raspuns la aceste intrebari si la altele asemanatoare.
Multe descoperiri ale fizicii au fost puse in practica si transformate in inventii si realizari tehnice deosebite care au impulsionat puternic dezvoltarea societatii omenesti spre progres si civilizatie: dinamul si motorul electric, becul electric, radioul si televiziunea, calculatorul si internetul sunt doar cateva exemple din nenumaratele aplicatii deosebit de importante ale fizicii.
Multe din intrebari, urmate de noi descoperiri, nici nu s-ar fi pus daca fizica n-ar fi fost aplicata in practica.
Fizica este "ceva" care se construieste si reconstruieste mereu: noi intrebari determina noi raspunsuri si explicatii, care apoi sunt urmate de aplicatii in tehnica, in viata oamenilor.
Fizica s-ar putea compara cu o mare cladire in constructie. Desi unele parti ale constructiei sunt bine facute, frumoase si folositoare, altele sunt abia la inceput, sau sunt in proiect.
Uneori, una din incaperi apare ca nesigura sau neincapatoare pentru noile descoperiri, motiv pentru care ea este parasita sau reconstruita. Dar, intregul edificiu are o temelie solida. Aceasta ramane neschimbata, desi, deasupra, vor avea loc transformari.
Dezvoltarea fizicii ca stiinta a fost posibila datorita dezvoltarii productiei materiale care a permis realizarea primelor instrumente de cercetare, cum sunt de exemplu luneta si microscopul (aparute la 1600), si pe baza acumularii unor date culese din diferite observatii si experimente.
Cei ce au adus fizica la nivelul la care aceasta stiinta se gaseste astazi, cei ce au patruns tainele ei, i-au descoperit legile si aplicatiile practice, sunt savantii, unii dintre ei oameni de geniu, ale caror nume au ramas nepieritoare odata cu opera pe care au realizat-o. Sa citam doar numele catorva asemenea oameni de care sunt legate descoperiri fundamentale: Arhimede - marele invatat al antichitatii (287-212 i.H.), Galileo Galilei (1567-1642), Isaac Newton (1643-1727), Michael Faraday (1791-1867), James Clerk Maxwell (1831-1879), Albert Einstein (1879-1955).
In Romania, fizica se studiaza din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si a fost predata si dezvoltata prin contributia unor oameni de seama cum sunt: Teodor Stamati, Alexe Marin, Stefan Micle, Emanuel Bacaloglu, Dimitrie Negreanu, Constantin Miculescu, Dragomir Hurmuzescu etc.
- Manda D. si altii, "Fizica", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1988;
- Mihalache R. si Prosan I., "Manual Fizica", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1993.
Tabel cu marimi fizice si unitati de masura
Descrierea proprietatilor unui corp, a unui fenomen sau […]
Mai mult…Multimi de numere (semne)
Deseori ne intalnim cu multimi de numere, cum ar fi […]
Mai mult…Ce este atomul?
Acum 2400 de ani, grecii considerau ca totul este compus […]
Mai mult…